minte de cafea

Ma vad pe malul oceanului la apus de soare, atunci cind se intilnesc cele mai profunde iubiri si cind se fac calculele de peste zi. Cintecul valurilor iti povesteste o istorie care doar tu o auzi.

Privesc marea si tac…E atit de frumos sa taci si sa observi cum unii rid, altii pling si altii rid cind sufletul lor plinge.

Toamna e anotimpul cind toata lumea mea sta pe loc, dar nu conteaza, fiindca ea capata o alura de tristete placuta, duruta, vruta, calda, ca un ibric cu cafea  buna care a fiert in timp ce tu te innecai in iubire cu ce cel ce-l ai alaturi.

Hai sa fugim de-aici iubitul meu! Si sa ne ascundem de lume…acolo unde pescarusii striga-n departare…acolo unde marea n-are capat, acolo unde small things don’t matter…

Azi ma gindeam la frumusetea vietii si la „riscul” de a trai printre semeni.

M-am aprofundat in ideea ca singuratatea e magica doar atunci cind e traita in doi…doar in doi.

Desi facem parte din societate, tot ea, de multe ori si te sufoca, te innadusa de „grija”, cind intr-un final toti sa-si caute de propriul bors.

Cit de uman n-ai incerca sa fii, nu poti sa-i impaci pe toti, tocmai din cauza ca nu esti perfect, desi incerci. Consider ca cei ce te iubesc cu adevarat, iti vor accepta si neajunsurile.

Deasemeni reflectam la cit de inveninati suntem de presiunile din jur. De-ar fi sa intelegem noi, ca animale sociale, ca tacerea e virtutea inteleptilor si diplomatia-o iscusinta ce se ciopleste in caracter cu anii…

Pe de alta parte, cu cit mai tacut si intelept incerci sa fii, cu atit mai multe „oi” se vor gasi sa-ti „behaie” la ureche, fiindca de! Asta e! Cind dai la suprafata tot ce simti-nu-i bine, iar cind taci si pari ca tragi concluzii-tot e naspa.

Eu zic sa avem fiecare grija de „borsul” sau, sa nu de-a prea tare in clocot si sa ne debarasam de complexul de a ne „ingrijora” prea tare de cei din jur, cind in realitate doar vrem sa ne satisfacem curiozitatea.

Nu doare nimic mai mult decit  cind nimanui nu-i pasa. Cind ti-e bine, toti se lipesc de tine ca buretele, iar cind ti-e aiurea-who cares right? It’s your pain, you deal with it!

Am inteles ca daca nu te ajuti pe tine, nimeni altul n-o va face pentru tine. Lumea doar o sa vorbeasca de durerea ta, dar nu te va sustine c-o vorba buna.

Tre’ sa ai incredere doar in tine, nimeni altul. Ca atunci cind ti-e rau, who would give a shit anyway?

Da, lumea e nepasatoare, insa acest fapt te invata extrem de multe despre natura umana si viciile ei.

Curajul de a merge inainte si de a gasi puterea de a supravietui in fiece zi cu zimbetul pe buze ar trebui sa vina strict din interiorul tau. Din pacate suntem doar umani si mereu avem nevoie de sustinere, mai ales in momentele cind simti c-o dai de belea si nu-ti mai simti pamintul sub picioare.

Devenim alcoolici, drogati si sinucigasi fiindca n-am avut sustinerea si bratul unui om caruia sa-i pese, la momentul potrivit. Nu ne-ajunge validarea unui om cu inima mare care sa te imbratiseze si sa-ti lumineze inima c-o vorba buna, cu certitudinea ca totul intr-un final va fi bine.

Lumea se cunoaste la durere…

Cred ca tot rahatul legat de incredere in cineva n-are nici-o legatura cu sustinerea morala si emotionala. Atunci cind iti pasa-  intrebi, te interesezi de persoana data, ca doar iti pasa, dar nu din curiozitate, ci din pura grija fata de psihicul celuilalt.

Dar! Hai sa lasam plinsetele la o parte si sa continuam sa fim indiferenti,ipocriti, ca doar suntem mindri si avem problemele noastre, unde mai incape si grija fata de ceilalti, nu?

-azi am invatat sa las viata sa decida

-azi am invatat ca fiecare e nebun in felul sau

-azi am invatat sa fiu mai puternica ca ieri

-azi am invatat sa fiu mai calma

-azi am invatat sa pling de fericire

-azi am invatat ca e teribil sa nu ai pe nimeni

-azi am invatat sa nu-mi pese ca sunt slaba in fata oamenilor

-azi am invatat ca incertitudinea e si ea o forma de adrenalina a vietii

-azi am invatat ca daca nu-ti rupi curajul in doua, lumea te rupe in trei

-azi am invatat sa primesc totul cu un gram de perspectiva

-azi am invatat sa iubesc cu toata fiinta

-azi am invatat sa ma indepartez de cei ce ma descurajeaza, sunt doar curiosi, fara a fi cu adevarat interesati cu noblete si neconditionat de persoana mea

-azi am invatat sa vad soarele dupa o ploaie furtunoasa…

A fi sau nu original mai mult se simte decit se invata. Sigur ca fiecare individ e unic in felul sau, dar a avea  un spirit deosebit, cere o personalitate aparte.

Ma plictisesc oamenii care nu au ce oferi, in afara de citeva laude ca sa sporeasca narcisismul din ei, fitze ieftine, intrebari aiurea si vorbe despre copiii  lor. Ma plictisesc si-mi vine sa-mi iau lumea-n cap si s-o sterg din gara.

Daca privesc din alt unghi, apoi sigur ca orice om are ceva de oferit, dar pe mine nu ma satisface putinul.

Oamenii originali in conceptia mea nu traiesc dupa asteptarile societatii, intotdeauna au ceva interesant de  zis, poseda gindire critica, stiu cind sa taca si au un stil de vestimentatie care iese complet din efectul de turma.

Ok, hai, deci, sa definim o gindire originala:

-opinii si idei de viata care imbunatatesc intr-un fel sau altul rutina lui sau a oricarui alt individ sau a societatii;

-gindeste critic si mereu dezbat si partea opusa/inversa/mai putin agreabila a unei probleme;

– nu crede tot ce i se zice, citeste sau vede la TV;

-nu atrage atentie la remarcile societatii atunci cind vine vorba de deciziile lui personale.

Nu am intilnit multi  indivizi complet originali, dar cind am avut de-a face cu citiva, am simtit ca vreau sa fiu ca ei, vreau sa invat de la ei, sa ma comport asemeni lor, sa ma imbrac ca ei. Nu mi se pare original sa posezi lucruri in exces, dar sa nu stii sa intretii o conversatie cit de cit inteligenta.

Felul original de a fi vine din interior, din experientele prin care ai trecut care ti-au slefuit personalitatea.

Putinii oameni care i-am intilnit si mi-au fost cu adevarat interesanti, au avut prea multe de oferit  ca sa nu ma plictiseasca  si chiar daca ii cunosteam putin, acel putin era indeajuns sa ma determine sa le urmez purtarile si vorba.

Aroganta nu are nimic de-a face cu originalitatea, caci cea din urma nicidecum nu e demascata de ochii lumii. Ea pur si simplu exista, infloreste din individ intr-o maniera vizibila, dar mult prea modesta.

Restul, ma plictisesc la greu…imi pare rau.

Iarna asta nu are aroma de puritate. E imposibil sa te simti curata ca iarna, cind realizezi ca trecutul te pindeste la fereastra. Iarna e atunci cind aud clapele pianului inginind undeva in departare note haotice, fara sens.

Sa stii ca nici primavara nu e anotimpul iubirii, fiindca toate iubirile s-au pierdut sub ochii ei, ci nu au inflorit.

Tu nu stii multe din ce simt. E prea profund  sa insir pe foaie. Unele lucruri se simt, nu se explica…

Si oare nu asta e frumusetea vietii? Jocul asta debil, pasionanat si mult prea efemer?

Sensul ei e in eraticul fiecarei zile, in nestiinta ei. Doar atunci cind cel mai mult esti pus la incercare, pina iti ajunge cutitul la limita oricaror sentimente umane, traiesti cu adevarat.

Va rog sa nu ma deranjati cu dramele voastre patetice de-a viata. Vorbe aiurea despre joburi care nu va aduc nici o satisfactie sufleteasca, flirturi prostesti la o tigara, case cumparate pe bani care nu-i aveti si birfe care va invenineaza mintile. Eu am alti gindaci pe creier. Gindaci din aia care-ti maninca orice vina si orice celula din corp. Eu nu am timp si nici dorinta de superficialitate. Imi ajung chinurile sufletesti, care macina pina cind ajung sa implor durere.

Compatimire nu ne-ajunge, dragii mei, caci iubirea in zilele noastre e un sentiment utopic, se pare…

Nu vreau sa vorbesc , vreau sa simt…TOTU! In toata profunzimea! Iar voi, dragii mei, liorbaiti aiurea, ca mie nu-mi mai pasa.

Dumnezeu e in simturi si fapte, zimbete si imbratisari, ci nu in vorbe bolnave de prejudecati.

Nu-mi pasa de prostii, nu-mi pasa de lucruri minuscule, fara importanta care-mi fura timpul si mintea.
As dori mult sa ne imbogatim sufletele prin citit si muzica frumoasa. As dori mult sa simtim pasiunea unei melodii, plinsul unei poezii, urletul unei povestiri profunde.
Am devenit banala si asta doare pina-n maduva. Nu mai am cum sa fiu cea de-atunci. Nu mai e acea iubire atit de dulce-amara…A ramas …undeva in alta lume.
Suntem ipocriti pe zi ce trece, iar cind vine noaptea, gindurile noastre o iau razna si isi iau ramas bun de la cele lumesti. Fantezia nebuna ii ia locul.
E placut sa stii ca-n lumea asta sunt lucruri atit de frumoase ca muzica, cartea, cafeaua, sufletul si emotiile pure. Si e dureros sa vezi cit suntem de ignoranti la toate aceste miracole.
Nu-mi umpleti capul cu debilitati. Refuz sa ascult prostii, sa particip la purtari urite si sa privesc aparente false, ascunse dupa un zimbet cinic.
Mi-e dor de autenticitate…
I close my eyes and I let go…